Un site care există dar nu convinge poate fi mai păgubos decât lipsa lui: clientul te-a găsit, s-a uitat, și a plecat la concurență. Astea sunt greșelile pe care le întâlnim cel mai des.
1. Nu se înțelege ce faci
Vizitatorul trebuie să priceapă în 5 secunde ce oferi și pentru cine. „Soluții integrate de excelență" nu spune nimic. „Instalații termice în Cluj, intervenții în 24h" spune tot.
2. Datele de contact sunt ascunse
Telefonul trebuie să fie vizibil pe fiecare pagină, iar pe mobil să poată fi apelat cu o singură atingere. Dacă clientul trebuie să caute pagina de contact, o parte dintre ei renunță pe drum.
3. Site-ul arată rău pe telefon
Majoritatea vizitatorilor vin de pe mobil. Text minuscul, butoane peste care nu poți apăsa, poze care sar din pagină — fiecare dintre ele costă clienți.
4. Se încarcă greu
Peste 3 secunde de așteptare și vizitatorul apasă „înapoi". Cauza tipică: poze uriașe, neoptimizate, pe o găzduire slabă.
5. Informații expirate
Program vechi, prețuri de acum trei ani, „noutăți" din 2022. Un site neîntreținut transmite exact opusul a ceea ce vrei: că nu prea îți pasă de detalii.
6. Zero dovezi
Toată lumea scrie „calitate și profesionalism". Puțini arată: poze cu lucrări reale, recenzii cu nume, ani de experiență, certificări. Dovezile conving, adjectivele nu.
7. Niciun îndemn clar
Vizitatorul a citit, i-a plăcut — și acum? Fiecare pagină are nevoie de un pas următor evident: „Sună acum", „Cere ofertă", „Scrie-ne pe WhatsApp".
Partea bună
Niciuna dintre aceste greșeli nu e greu de reparat — dacă are cine. Exact de-asta oferim site-ul ca serviciu, nu ca produs predat și uitat: îl ținem noi actualizat, rapid și funcțional, lună de lună.